• Urmărește-ne pe
Biserica Sfantul Mihail
Cluj Napoca, Piața Unirii
0264-592089

Biserica Sfantul Mihail

Edificiul este o biserică gotică de tip sală, cu un cor boltit în cruce pe ogive și flancat de altare laterale. Bolta, vitraliile și sculpturile se remarcă prin măreția specifică a catedralelor gotice. Deasupra porții de intrare se află un blazon reprezentând pe Sfântul Mihail, sub el aflându-se stema Sfântului Imperiu Roman, cea a Regatului Ungar și a Regatului Boemiei. Existența lor se explică prin faptul că împăratul Sigismund de Luxemburg (1387-1437), sub domnia căruia se pare că s-a finalizat edificiul, era împărat roman și, în același timp, rege al Ungariei și al Boemiei.

De importanță artistică deosebită este capela Schleunig, aflată în colțul sudvestic al edificiului (în dreapta intrării principale), dedicată Arhanghelului Mihail. Tavanul pe ogive al acestei capele a fost terminat în preajma anului 1481. În interiorul capelei se păstrează cele mai însemnate fresce ale bisericii. Capela poartă numele lui Gregorius Schleunig, care a fost pleban al orașului între 1450-1481.[2] Tocul ușii sacristiei, sculptură renascentistă în piatră, datează din 1528, fiind comandat la acea vreme de parohul bisericii, Johannes Klein, și realizat de către un meșter german. Altarul neogotic, operă a meșterului tâmplar Lajos Back, a fost premiat la Expoziția Mondială din 1873, care a avut loc la Viena. În centrul altarului este sculptată Fecioara Maria, alături de Sf. Ștefan și Sf. Ladislau. Majoritatea frescelor din secolele XIV-XV nu au mai rezistat trecerii timpului și intervenției oamenilor. O mare parte dintre ele au fost deteriorate pe parcursul diverselor reforme religioase, pentru a corespunde noilor idei. Biserica a fost decorată cu numeroase statuete și reliefuri, din care au mai rămas însă extrem de puține, marea lor majoritate fiind distruse. Diferitele restaurări ale bisericii au arătat mai multe picturi murale executate în prima parte a secolului al XV-lea. O ultimă restaurare a bisericii a avut loc între anii 1957-1960, moment la care au fost readuse la viață o parte din picturile secolelor XIV-XV.

Program vizitare: 10.00-19.00
Cluj Napoca, Piața Unirii
NULL
Sursa datelor: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Mihail_din_Cluj

Persoana de contact: Parohia Catolica Sf. Mihail

Telefon contact: 0264-592089

E-mail contact: parohia@cluj.astral.ro

Adresa web: